Ei sunt de vina. Intotdeauna. Aici incepand cu 2:12.

Nu stiu ce simt africanii si alte popoare subdezvoltate, dar eu cred că cînd cineva de asemenea factură lucrează la viitorul lor, totul e sub control. Rămâne desigur, acea remarcă răutăcioasă a unui fan la unul dintre concertele U2, când Bono a oprit totul, a poruncit liniste si a început să bată ritmic din palme, iluminând publicul că după fiecare bătaie a sa, un copil moare în Africa: Well, then you’d better stop clapping your fuckin’ hands!

Cheers, mate!

via

Profetul de Dămăroaia (sau de Primăverii, cum vă place) s-a înşelat cu câteva luni. Cu un an şi câteva luni în fapt. Nu, nu s-a finalizat tranziţia în România (cel puţin nu în opinia mea). A apărut însă Boogie. Adică filmul Noului Val românesc care rupe definitiv cu trecutul şi cu obsesia propriei noastre înapoieri sau marginalităţi (asumându-le tacit totuşi- vezi raportul client-chelner). Filmul cultivă banalitatea vieţii mic-corporatiste, a burghezului încorsetat în propriile tipare. E însă o banalitate izbăvitoare, reconfortantă, pe care orice realitate socială normală o experimentează. E banalitatea unui progres nevăzut şi treptat, care transformă mizeria şi sărăcia imediat postcomunistă într-o chestiune mult mai edulcorata şi plină de nuanţe. Burghezii iesiți din cinema n-au mai fost epatați, strâmbatul din nas si opinia compătimitor-condescedentă au fost obligatorii pentru “acest film care nu m-a impresionat cu nimic”, “in care nu se intâmplă nimic”.

Vintilă Mihăilescu dixit: trebuie să ne obişnuim că nu suntem şi nici nu vom fi nici Albania, nici Elveţia. O sfântă mediocritate, împănată cu relicvele unei traume recente (descurcăreală şi confuzia valorilor included) ne înconjoară. Un cuplu (masculul alpha şi femeia mai experimentată) şi copilul lor, cei doi prieteni, toţi beneficiind de auspiciile unei ratări molcome, protejate (ok, bărbaţii beneficiază şi de o prostituată). Filmul este deci unul empatizant pentru indivizii a căror early midle age crisis stă după colţ, dar şi pentru o Românie aflată la capătul unui capitol. Îi lipsesc într-adevăr kwaiele, true, dar cine mai are balls în universul corect politic actual? 

Oana Irina Kalis, stai liniştită, celula de criză a MAE lucrează pt tine.

Update: Din păcate pt ea, din fericire pt presă, doamna Kalis rămâne răpită.