Americanii

Ei sunt de vina. Intotdeauna. Aici incepand cu 2:12.

Reclame

Figure it out

Cea mai notabila stire din ultimele zile luni. Se intampla la Olanu.

Dezamăgiri, suave dezamăgiri

No Nobel for you, then , you rat.

We are saved

Bono, sau „The King of Ireland”, cum i se mai spune prin popor, are si el bloug. Evident, nu e un blog personal, ci unul care susține o cauza măreață, recte salvarea lumii. Scopul nu e atât de îndrăzneț, demersul bloggeristic (în colaborare cu Jeffrey Sachs si sub auspiciile blogurilor FT) fiind bazat pe implicarea lui nea Bono în atingerea Millenium Development Goals.

Nu stiu ce simt africanii si alte popoare subdezvoltate, dar eu cred că cînd cineva de asemenea factură lucrează la viitorul lor, totul e sub control. Rămâne desigur, acea remarcă răutăcioasă a unui fan la unul dintre concertele U2, când Bono a oprit totul, a poruncit liniste si a început să bată ritmic din palme, iluminând publicul că după fiecare bătaie a sa, un copil moare în Africa: Well, then you’d better stop clapping your fuckin’ hands!

Cheers, mate!

via

And the winner is…

John Mccain, probabil. Oricum foreign policy era unul dintre punctele sale tari. The race will probably get neck & neck.

Nea Nelu si patafizica

Deci da. Ion Iliescu, omul, viața si opera. Ba chiar mai mult de atât. El e în fapt din tagma noilor profeți (primul profet comunist al secolului XXI), asa cum mare evlavie se pronunța atotstiutorul Lorin Fortună.

Nimic despre Elena Udrea

Ieri, toate ziarele serioase ( link1   , link2, link3 , link4 ) au demonstrat cât de important si interpretabil e un tricotat de andrele, atât timp cât el e îndeplinit de o politiciană care e blondă. Au dus deci despicatul firului în patru pe noi culmi.

Boogie, trăiască Banalitatea!

Silviu Brucan, comunistul care bătea câmpii cu graţie în Scânteia anilor 50 şi a cărui soţie a făcut parte din completul de judecată al mareşalului Antonescu, a făcut o fatidică profeţie, care avea surprinzător ca obiect viitorul, şi nu trecutul, cum se întâmpla în discuţiile televizate cu Mândruţă. Brucan prevedea, într-o butadă ce avea să facă o carieră neverosimilă, 20 de ani pentru ca poporul român să treacă peste trauma comunismului.

Profetul de Dămăroaia (sau de Primăverii, cum vă place) s-a înşelat cu câteva luni. Cu un an şi câteva luni în fapt. Nu, nu s-a finalizat tranziţia în România (cel puţin nu în opinia mea). A apărut însă Boogie. Adică filmul Noului Val românesc care rupe definitiv cu trecutul şi cu obsesia propriei noastre înapoieri sau marginalităţi (asumându-le tacit totuşi- vezi raportul client-chelner). Filmul cultivă banalitatea vieţii mic-corporatiste, a burghezului încorsetat în propriile tipare. E însă o banalitate izbăvitoare, reconfortantă, pe care orice realitate socială normală o experimentează. E banalitatea unui progres nevăzut şi treptat, care transformă mizeria şi sărăcia imediat postcomunistă într-o chestiune mult mai edulcorata şi plină de nuanţe. Burghezii iesiți din cinema n-au mai fost epatați, strâmbatul din nas si opinia compătimitor-condescedentă au fost obligatorii pentru „acest film care nu m-a impresionat cu nimic”, „in care nu se intâmplă nimic”.

Vintilă Mihăilescu dixit: trebuie să ne obişnuim că nu suntem şi nici nu vom fi nici Albania, nici Elveţia. O sfântă mediocritate, împănată cu relicvele unei traume recente (descurcăreală şi confuzia valorilor included) ne înconjoară. Un cuplu (masculul alpha şi femeia mai experimentată) şi copilul lor, cei doi prieteni, toţi beneficiind de auspiciile unei ratări molcome, protejate (ok, bărbaţii beneficiază şi de o prostituată). Filmul este deci unul empatizant pentru indivizii a căror early midle age crisis stă după colţ, dar şi pentru o Românie aflată la capătul unui capitol. Îi lipsesc într-adevăr kwaiele, true, dar cine mai are balls în universul corect politic actual? 

A fost sau n-a fost?

 De abia se apucară vajnicii noştri guvernanţi să îngroape definitiv problemă turistei răpite la granita dintre Egipt si Sudan (cu buletin de Iaşi, dar şi cu una bucată soţ german, la purtător şi coleg de răpire), că presa ticolasita (în frunte cu Al Jazeera, of course) s-a şi apucat să anunţe că grupul de păţi boroboaţa a şi fost eliberat. Desigur, MAE nu poate confirma nimic în definitiv, nici răpirea, nici eliberarea.

Oana Irina Kalis, stai liniştită, celula de criză a MAE lucrează pt tine.

Update: Din păcate pt ea, din fericire pt presă, doamna Kalis rămâne răpită.

Stapanul manelelor

Se cheama Pro TV. In Prime time, desigur. We are living revolutionary ages (triumful prostului gust?).